Mike Pence va efectua o vizită în România
Publicat de Puiu Vulea, 1 martie 2019, 12:51
Vicepreşedintele american Mike Pence va efectua o vizită în România în prima jumătate a anului. Anunţul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, care a avut ieri o convorbire telefonică cu înaltul responsabil american. Mike Pence a transmis aprecieri cu privire la angajamentul României pentru dezvoltarea relaţiilor cu Statele Unite şi a apreciat rezultatele obţinute de Guvernul României la Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Premierul român a reconfirmat importanţa acordată de ţara noastră consolidării relaţiei transatlantice.