Declaraţia unică pentru persoanele fizice
Publicat de Cosmin Meca, 8 martie 2019, 17:00
Termenul pentru depunerea Declaraţiei unice pentru persoanele fizice s-ar putea prelungi de la 15 martie – cât este acum – până la 31 iulie, potrivit unui proiect de Ordonanţă, publicat de Ministerul Finanţelor.
Tot la 31 iulie va fi stabilit şi termenul de plată a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii. Autorităţile explică faptul că au luat această decizie pentru a evita blocarea sistemului electronic, în condiţiile în care, din acest an, Declaraţia unică poate fi completată doar online. Contribuabilii vor primi o bonificaţie de 5 la sută pentru pentru depunerea documentului şi pentru plata integrală a contribuţiilor până la sfârşitul lunii iulie.
Declaraţia unică trebuie depusă de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România sau din străinătate, şi de către cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.