Mai multe localităţi din sudul ţării au fost afectate de vremea rea (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 1 mai 2019, 08:45
Mai multe localităţi din sudul ţării au fost afectate de furtuni şi ploi torenţiale. A fost semnalată şi o tornadă, în judeţul Călăraşi, care a răsturnat un autocar şi a smuls zeci de acoperişuri şi pomi. 12 persoane au fost rănite. Corespondentul RRA, Mădălin Sofronie:
Dintre persoanele care au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma răsturnării autocarului, 4 au rămas internate la Spitalul din Slobozia, iar una a fost transferată la spitalul Bagdasar din capitală. Iată cum a descris unul dintre răniţi ceea ce s-a întâmplat:
8 judeţe în special din jumătatea de sud a ţării şi capitala au fost afectate, ieri, de vijelii şi ploi torenţiale. Peste o mie de pompieri au venit în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale, potrivit unui bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Aceştia au intervenit pentru evacuarea apei din subsolurile unor instituţii publice şi gospodării, precum şi pentru îndepărtarea copacilor şi stâlpilor de electricitate doborâţi de vânt.