Dosarul Mineriadei se întoarce la Parchetul General
Publicat de Cosmin Meca, 8 mai 2019, 18:15
Dosarul Mineriadei se întoarce la Parchetul General, în vederea refacerii rechizitoriului. Un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat astăzi această decizie, care însă nu este definitivă, ea poate fi contestată.
Amintim că procurorii militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriadei din 13-15 iunie 1990”.
Ei au trimis în judecată 14 persoane, printre care: Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu. Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile.
Astfel, au fost împuşcate patru persoane, trei au fost rănite, aproape 1.300 vătămate fizic şi psihic, iar peste 1.200 au fost private de libertate.
În dosar au fost introduse drept părţi responsabile şi câteva instituţii ale statului, precum: Ministerul Finanţelor, cel al Internelor, al Apărării, al Economiei, SRI, Parchetul General, Guvernul şi Jandarmeria Română.