,,Eminescu la Florești”
Publicat de Cosmin Meca, 6 iunie 2019, 09:56
Primăria şi Consiliul Local Ţânţăreni, Consiliul Judeţean Gorj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, în parteneriat cu Şcoala Populară de Artă şi Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului, şi cu sprijinul unor aşezăminte culturale din judeţ şi din afara lui, organizează în perioada 8-9 iunie 2019 o nouă ediție a manifestării culturale ,,Eminescu la Florești”.
Evenimentul este organizat cu prilejul împlinirii a 141 de ani de la popasul lui Mihai Eminescu la Floreşti, Ţânţăreni.În urmă cu aproape un secol şi jumătate, în vara anului 1878, mai exact, Eminescu a binecuvântat şi pământul Gorjului, petrecând câteva luni la Floreşti, Ţânţăreni, la conacul Zoei Mândrea (nepoată a revoluţionarului paşoptist Nicolae Bălcescu) şi al avocatului junimist Nicolae Mândrea, loc în care a conceput şi scris câteva dintre nemuritoarele sale poezii.