România nu a reuşit să obţină un loc de membru nepermanent în cadrul Consiliului de Securitate al ONU
Publicat de Puiu Vulea, 8 iunie 2019, 11:15
În ultimul tur al alegerilor care s-a desfăşurat ieri, România a pierdut în faţa Estoniei, care a fost aleasă ca reprezentant al Grupului Est-European. Ministerul Român de Externe a explicat că ţara noastră a început târziu campania pentru această poziţie şi a dat asigurări că România va rămâne profund angajată în susţinerea ONU. Preşedintele Klaus Iohannis regretă faptul că România nu a fost aleasă pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite. El consideră că eforturile diplomaţiei române au fost umbrite de, cităm, „o serie de declaraţii politice nediplomatice, iresponsabile şi contraproductive, contrare unor poziţii tradiţionale de politică externă ale statului, formulate fără mandat şi în afara competenţelor lor de unii reprezentanţi de nivel înalt ai autorităţilor române”.