Președinția anunță semnarea acordului politic propus partidelor de președintele Klaus Iohannis
Publicat de Puiu Vulea, 12 iunie 2019, 15:54 / actualizat: 12 iunie 2019, 19:36
La Palatul Cotroceni va avea loc, joi, 13 Iunie, ceremonia de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României. Acordul a fost propus de preşedintele Klaus Iohannis tuturor partidelor parlamentare care au participat, săptămâna trecută, la consultări, după ce referendumul pe teme de justiţie a fost validat de cetăţeni. Şeful statului arăta atunci că înţelegerea propusă formaţiunilor parlamentare vizează transpunerea în legislaţie a interdicţiei privind amnistia şi graţierea pentru fapte de corupţie şi a interdicţiei adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, la ceremonia de mâine urmează să participe liderii PNL, USR, Pro România şi PMP. PSD şi ALDE nu figurează pe lista participanţilor.