Premierul Viorica Dăncilă dă asigurări că pensiile se vor mări de la 1 septembrie
Publicat de Cosmin Meca, 19 iunie 2019, 23:28
Premierul Viorica Dăncilă dă asigurări că pensiile se vor mări de la 1 septembrie. Ea a subliniat că pensionarii nu vor fi afectaţi de respingerea, astăzi, a Legii pensiilor în plenul Senatului.
Documentul a primit doar 67 de voturi pentru, iar pentru adoptare era nevoie de cel puţin 68. Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al PSD, a declarat că legea va fi adoptată în Camera Deputaţilor, care este for decizional şi unde va exista cvorumul necesar.
Ea a mai spus că va analiza motivele pentru care au lipsit unii senatori social-democraţi de la şedinţa de plen, dar a acuzat opoziţia că a votat împotriva Legii pensiilor, deşi nu au existat voturi împotrivă, ci doar abţineri.
Insert Dăncilă:
Amintim că actul normativ a fost contestat anul trecut la Curtea Constituţională de PNL şi USR, iar judecătorii au decis la începutul lunii martie că este parţial neconstituţional şi l-au retrimis în parlament.