S-au reluat lucrările la stadionul de atletism din Craiova
Publicat de Puiu Vulea, 24 iunie 2019, 10:44
După eşecul primei tentative de a construi stadionul de atletism din cadrul complexului „Ion Oblemenco” din Craiova, ieri s-au reluat oficial lucrările de ridicare a arenei de 5.000 de locuri. Noul constructor a anunţat că stadionul va fi gata în jurul datei de 1 mai 2020, adică în mai puţin de un an de la startul lucrărilor. Costul de realizare a arenei de categoria III IAAF, omologată pentru competiţiile internaţionale, se ridică la aproximativ 45 milioane de lei. Stadionul va trebui dotat cu instalaţie de nocturnă. La nivelul terasei se va realiza o copertină care va acoperi parţial gradenele de pe zona VIP, pe o structură metalică şi o învelitoare din membrană tensionată. Publicul va dispune de spaţii comerciale ample şi grupuri sanitare.