Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Viticultura şi vinurile Olteniei

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 11 iulie 2019, 07:30

Universitatea din Craiova prin Facultatea de Horticultură şi în parteneriat cu SRH-Filiala Oltenia, Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România organizează joi, 11 iulie 2019, de la ora 11.00, în Aula „Mihai I al României” workshopul „Viticultura și vinurile Olteniei”.  

Cu această ocazie se vor reuni specialişti din domeniul viticulturii şi oenologiei, practicieni, specialişti în fonduri europene, cadre didactice, dar şi pasionaţi de vinuri deopotrivă, care vor să analizeze în ce măsură viticultura şi vinurile Olteniei pot să devină o marcă prin care regiunea noastră să îşi afirme identitatea în acest domeniu.

Specialiştii vor aborda teme referitoare la spaţii viticole gorjene, programele de reconversie / restructurare a plantaţiilor viticole din Oltenia, tradiţia de la Vânju Mare, vinuri şi asocieri culinare, dar şi la promovarea oenoturismului din Oltenia prin proiectele finanţate cu fonduri europene.

Dintre toate regiunile viticole ale României, Oltenia este cea mai spectaculoasă. Câteva sunt argumentele care susţin o astfel de idee. În primul rând istoria străveche ce ne reaminteşte că această îndeletnicire se practica în zona noastră din cele mai vechi timpuri. Aşadar, tradiţia este una extrem de importantă.

În al doilea rând, Oltenia este o zonă ideală pentru cultivarea soiurilor de vin de calitate superioară, datorită condiţiilor pedoclimatice foarte bune. Clima este temperat-continentală cu veri călduroase şi toamne calde care asigură maturarea corespunzătoare a strugurilor. Orografia este favorabilă, iar resursele heliotermice bogate, cu o medie optimă a precipitaţiilor.

Nu în ultimul rând, solul brun-roşcat fertil, cu argilă şi nisip în anumite zone ale regiunii întregeşte acest tablou. Rezultatul acestor condiţii este o serie de vinuri de cea mai bună calitate.

Workshopul îşi propune să reunească specialişti din domeniul viticulturii şi oenologiei, practicieni, specialişti în fonduri europene, cadre didactice, dar şi pasionaţi de vinuri deopotrivă, care vor să analizeze în ce măsură viticultura şi vinurile Olteniei pot să devină o marcă prin care regiunea noastră să îşi afirme identitatea în acest domeniu.

Craiova: restricții de circulație cu ocazia alegerilor parlamentare
Regional luni, 25 noiembrie 2024, 18:37

Craiova: restricții de circulație cu ocazia alegerilor parlamentare

Restrictii de...

Craiova: restricții de circulație cu ocazia alegerilor parlamentare
Râmnicu Vâlcea: sâmbătă se va deschide Târgul „Decembrie Magic”
Regional luni, 25 noiembrie 2024, 17:47

Râmnicu Vâlcea: sâmbătă se va deschide Târgul „Decembrie Magic”

La Vâlcea se deschide Târgul „Decembrie...

Râmnicu Vâlcea: sâmbătă se va deschide Târgul „Decembrie Magic”
Craiova rămâne fără căldură
Regional luni, 25 noiembrie 2024, 13:21

Craiova rămâne fără căldură

Craiova din nou in...

Craiova rămâne fără căldură
Continuarea campaniei electorale în mediul online: Sancțiuni și investigații
Regional duminică, 24 noiembrie 2024, 08:20

Continuarea campaniei electorale în mediul online: Sancțiuni și investigații

Continuarea campaniei electorale în mediul...

Continuarea campaniei electorale în mediul online: Sancțiuni și investigații
Regional sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 18:41

RAT Craiova extinde rețeaua de transport cu două trasee noi

RAT Craiova extinde rețeaua de...

RAT Craiova extinde rețeaua de transport cu două trasee noi
Regional sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 18:01

Este viscol puternic la Rânca, în județul Gorj

Este viscol puternic la Rânca, în județul...

Este viscol puternic la Rânca, în județul Gorj
Regional sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:40

Intervenții permanente pe DN 67C, în zona Rânca

Intervenții permanente pe DN 67C, în zona...

Intervenții permanente pe DN 67C, în zona Rânca
Regional sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:40

CNAIR lansează licitația pentru Studiul de Fezabilitate al modernizării Transalpinei

Modernizarea celui mai înalt drum din România cu scopul prelungirii perioadei de...

CNAIR lansează licitația pentru Studiul de Fezabilitate al modernizării Transalpinei