Ministerul Mediului suplimentează cu 15 milioane de lei Programul „Rabla Plus”
Publicat de Cosmin Meca, 15 iulie 2019, 09:00
Bugetul pentru programul „Rabla Plus” va fi suplimentat începând de luni, 15 iulie, cu suma de 15 milioane de lei, în contextul în care toate tichetele pentru persoane fizice disponibile au fost epuizate după patru luni de la demararea programului, a anunţat Ministerul Mediului.
Potrivit ministerului de resort, în cadrul Programului „Rabla Plus”, românii pot beneficia de un ecotichet de 45.000 lei, dar care să nu reprezinte mai mult de 50% din preţul de comercializare al unui autovehicul nou, pur electric.
În cazul achiziţionării unui autovehicul nou, electric, plug-in, cu sursă de alimentare externă, cumpărătorul poate primi 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare al autovehiculului. Acest tip de autovehicul hibrid trebuie să genereze o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km (maximum 70 g CO2/km, conform standardului WLTP).
Accesarea programului nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, însă prima de casare oferită în cadrul Programului „Rabla Clasic” se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de extensia „Rabla Plus”.
În cazul în care solicitantul casează o maşină mai veche de opt ani şi decide să achiziţioneze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât şi de ecotichetul de 45.000 lei.
Totodată, în situaţia achiziţionării unui autovehicul electric hibrid plug-in, cumpărătorul va încasa atât prima de casare de 6.500 de lei, cât şi ecotichetul în valoare de 20.000 de lei.