Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, la Craiova

Publicat de Puiu Vulea, 19 iulie 2019, 08:22

Conducerea Consiliului Judeţean Dolj a semnat ieri contractul pentru lucrările de consolidare şi restaurare a Casei Dianu, din Craiova, edificiu cu statut de monument istoric, în care va funcţiona o nouă instituţie, unică la nivel naţional – Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc. Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa a declarat că proiectul completează tabloul unor investiţii derulate în ultimii ani de administraţia judeţeană în domeniul cultural, a căror valoare totală depăşeşte 30 de milioane de euro. Acesta a subliniat că expoziţia viitorului muzeu a fost deja conturată, pentru că numeroase personalităţi marcante ale vieţii culturale, din ţară şi din afara ei şi-au oferit sprijinul prin donaţii de o mare generozitate. Operele care vor fi expuse în Casa Dianu sunt deosebit de importante, iar valoarea de inventar cu care au intrat în patrimoniul muzeului cele 22 de colecţii de până acum depăşeşte 1.500.000 de euro.  Din acest moment instituţia are la dispoziţie doi ani în care să pregătească marea deschidere.

Vâlcea: doar trei centre de permanență active
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 16:56

Vâlcea: doar trei centre de permanență active

Doar trei centre de permanență în...

Vâlcea: doar trei centre de permanență active
Theatre Radio Community – proiect unic organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Radio România Oltenia-Craiova
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 15:06

Theatre Radio Community – proiect unic organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Radio România Oltenia-Craiova

Craioveni de toate vârstele au ales să dea glas pasiunii lor pentru...

Theatre Radio Community – proiect unic organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Radio România Oltenia-Craiova
Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se agravează
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 10:46

Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se agravează

Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se...

Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se agravează
Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea Holocaustului
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 10:38

Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea Holocaustului

Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea...

Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea Holocaustului
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 10:13

Restaurarea Bisericii de lemn „Sfântul Ioan Botezătorul” din Gorj: proiect de peste un milion de lei

Restaurarea Bisericii de lemn „Sfântul Ioan Botezătorul” din Gorj: proiect de peste un milion de...

Restaurarea Bisericii de lemn „Sfântul Ioan Botezătorul” din Gorj: proiect de peste un milion de lei
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 09:52

„Crăciunul familiei a XII-a A” sărbătorit cu bucurie și emoție la Liceul „Matei Basarab”

Elevii clasei a XII-a A de la Liceul „Matei Basarab” au trăit un moment deosebit, organizând, alături de dirigintele lor, Irina Cocioba, un...

„Crăciunul familiei a XII-a A” sărbătorit cu bucurie și emoție la Liceul „Matei Basarab”
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 09:51

Noi echipamente pentru ISU Gorj: bărci destinate intervențiilor în situații de urgență

Noi echipamente pentru ISU Gorj: Bărci destinate intervențiilor în situații de...

Noi echipamente pentru ISU Gorj: bărci destinate intervențiilor în situații de urgență
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 09:33

Minor de 16 ani, condamnat la 5 ani de detenție pentru tentativă de omor în Drobeta-Turnu Severin

Minor de 16 ani, condamnat la 5 ani de detenție pentru tentativă de omor în Drobeta-Turnu...

Minor de 16 ani, condamnat la 5 ani de detenție pentru tentativă de omor în Drobeta-Turnu Severin