Caracal. Ancheta continuă cu noi căutări și audieri
Publicat de Cosmin Meca, 6 august 2019, 16:45
Ancheta în cazul crimelor de la Caracal continuă cu noi căutări și audieri. Astăzi după-amiază, mama și bunicul Luizei Melencu, tânăra dată dispărută în aprilie și pe care Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, a mărturisit că ar fi ucis-o, sunt la sediul Poliției din Caracal, împreună cu avocatul lor, Tonel Pop.
După ce Luiza a dispărut, bunicul fetei a mers la poliție, dar, potrivit mamei Luizei, polițiștii nu au luat în serios declarația bărbatului. Procurorii DIICOT vor să afle date concrete despre acest lucru.
Potrivit unor surse, este posibil ca, în cazul în care au fost găsite în casa lui Gheorghe Dinca obiecte care i-ar putea aparține, să-i întrebe pe cei doi dacă le recunosc.
Anchetatorii fac în continuare percheziții acasă la Gheorghe Dincă și fac din nou căutări în pădurea unde ieri au fost găsite rămășițe umane arse, despre care suspectul spune că ar fi ale Luizei. Acestea au fost trimise la INML spre expertizare, fiind supuse unui test ADN.
De asemenea, tot astăzi, a fost audiat și taximetristul, care l-a dus pe Gheorghe Dincă la Craiova în ziua în care Alexandra Măceșanu a fost ucisă.
Taximetristul le-a spus anchetatorilor că nu își mai amintește cu exactitate destinația, însă le-a povestit că Dincă a fost tăcut în timpul cursei și a privit pe geam, în gol.