Ambulatoriul Secţiilor Pneumologie I și II din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin va fi reabilitat, modernizat şi dotat
Publicat de Cosmin Meca, 21 august 2019, 16:29
Ambulatoriul Secţiilor Pneumologie I și II din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin va fi reabilitat, modernizat şi dotat.
Administraţia judeţeană a obţinut, pentru aceasta, finanţare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Contractul de finanţare, cu o valoare de 20,7 milioane lei care presupune consolidarea și eficientizarea energetică a doua clădiri dar și dotarea cu echipamente în valoare de peste 58.000 euro, a fost deja semnat.
Potrivit reprezentanţilor administraţiei judeţene, la finalul investiției, unitatea va fi autorizată să funcționeze cu 69 de paturi, astfel încât, timpul de reacție pentru cazurile grave să scadă, iar rata internărilor acute în spital să se micșoreze.