25 cazuri de infecţie cu virusul West Nile şi trei decese s-au înregistrat în ultimele 3 luni
Publicat de Cosmin Meca, 6 septembrie 2019, 19:48
25 cazuri de infecţie cu virusul West Nile şi trei decese s-au înregistrat în ultimele 3 luni, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Cele mai multe îmbolnăviri au fost în Bucureşti şi judeţul Călăraşi – unde s-a înregistrat şi unul dintre decese. Celelalte două victime au fost din judeţele Buzău şi Vrancea.
Specialiştii recomandă evitarea înţepăturilor de ţânţari, purtarea de haine cu mâneci lungi şi de pantaloni lungi, folosirea substanţelor chimice repelente împotriva ţânţarilor, dar şi a insecticidelor în locuinţe şi în jurul acestora.
Reporterul nostru Adriana Turea aminteşte că pentru protejarea împotriva înţepăturilor este necesară şi desecarea bălţilor din jurul gospodăriei, îndepărtarea recipientelor de apă stătută şi a gunoiului menajer.