Rovana Plumb, comisar desemnat din partea României va fi audiată pe 2 octombrie
Publicat de Cosmin Meca, 20 septembrie 2019, 08:46
Rovana Plumb, comisar desemnat din partea României, care ar urma să deţină portofoliul Transporturi în viitoarea Comisie Europeană va fi audiată miercuri, 2 octombrie, de comisiile responsabile ale Parlamentului European.
Potrivit programului decis de liderii grupurilor politice şi publicat pe site-ul instituţiei, audierile au loc în comisiile pentru Transport şi turism şi pentru Mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, care vor pregăti apoi scrisori de evaluare.
Agerpres notează că audierile vor fi urmate de un vot în plenul Parlamentului, pentru întreaga Comisie condusă de Ursula von der Leyen, cel mai probabil pe 23 octombrie. Doamna von der Leyen s-a întâlnit ieri cu liderii parlamentari pentru a le explica alegerile făcute.
Numeroase controverse sunt legate de propunerea sa de a crea postul de vicepreşedinte pentru protejarea modului de viaţă european, care să se ocupe de migraţie, dar şi de acceptarea unor candidaţi care se confruntă cu probleme în justiţie.
Opoziţia din România spune că şi Rovana Plumb ridică suspiciuni serioase de integritate şi că grupuri politice importante din Parlamentul European au semnalat că nu vor fi de acord cu această nominalizare.