Săptămâna ONU debutează cu un summit dedicat „urgenţei climatice”
Publicat de Puiu Vulea, 23 septembrie 2019, 09:41
Săptămâna ONU debutează, astăzi, la New York, cu un summit dedicat „urgenţei climatice” la care sunt aşteptaţi aproximativ 60 de şefi de stat şi de guvern – mai puţin de jumătate din cei 136 care şi-au anunţat prezenţa la Adunarea Generală. France Presse notează că summitul ar trebui să revigoreze Acordul de la Paris privind combaterea încălzirii globale, în condiţiile în care emisiile de gaze de seră au ajuns la un nivel-record. Summitul are loc la trei zile după ce milioane de tineri din întreaga lume au protestat cu privire la climat. Tinerii au fost inspiraţi şi de activista suedeză Greta Thunberg, în vârstă de 16 ani, care li se va adresa astăzi şefilor de stat prezenţi la summitul de la New York. Printre cei care nu participă la acesta se numără preşedintele american, Donald Trump, cunoscut pentru scepticismul său cu privire la schimbările climatice, şi cel brazilian, Jair Bolsonaro, a cărui ţară a fost afectată anul acesta de incendii puternice în Amazonia.