Zilele oraşului Drăgăneşti Olt
Publicat de Cosmin Meca, 27 septembrie 2019, 13:00
Oraşul Drăgăneşti Olt îmbracă, pentru următoarele trei zile, haine de sărbătoare. Sunt zilele localităţii, vineri fiind organizată o nouă ediţie a Festivalului „Ileana Constantinescu”, iar în zilele de sâmbătă şi duminică se desfăşoară mai multe manifestări culturale, dar şi un târg de toamnă cu produse tradiţionale.
Casa de Cultură „Ileana Constantinescu” este, vineri, cu începere de la ora 18.00, gazda celei de-a 44-a ediţii a Festivalului Naţional de Doine şi Balade „Ileana Constinescu”. În concurs vor evolua zeci de solişti vocali din judeţul Olt, dar şi din alte colţuri ale ţării, iar la final vor fi în recital artişti consacraţi ai muzicii populare româneşti precum Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu, Gheorghiţa Nicolae, Aneta Stan, Alexandru Pugna, Mariana Lungu şi Alexandra Bleaje.
Sâmbătă, cu începere de la ora 10.00, Biblioteca „Dumitru Popovici” este locul de desfăşurare al Caravanei Culturii, presărată cu momente poetice, muzicale şi umoristice. Liliana Ghiţă Boian lansează volumul de carte „Scriu, iubesc, visez…”, iar profesorul Marcel Duţu va prezenta expoziţia de tehnică mixtă „Elemente vegetale”. Daniel Eugen Dobre semnează o expoziţie de sculptură, iar Andrei Vlad Duţă o expoziţie de desen, ambele fiind găzduite tot în incinta bibliotecii. În aceeaşi zi, dar de la ora 14.00, la Muzeul Câmpiei Boianului „Traian Zorzoliu” are loc un program cultural – artistic susţinut de invitaţi din mai multe zone culturale, iar Ana Chiţulescu îşi va prezenta expoziţia de produse tradiţionale lucrate manual.
Târgul de toamnă cu produse tradiţionale de duminică va încheia evenimentele organizate în cadrul Zilelor oraşului Drăgăneşti Olt.