Derby-ul Olteniei la handbal feminin, în Polivalentă
Publicat de Cosmin Meca, 8 octombrie 2019, 15:00 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:13
Marți, de la ora 18.15, în Sala Polivalentă din Bănie este programat derby-ul Olteniei la handbal feminin, între SCM Craiova şi SCM Rm. Vâlcea. Înaintea partidei din etapa a 6-a, gazdele ocupă locul 8, cu 9 puncte, în timp ce campioanele sunt pe locul 2, cu maximum de puncte, 15.
Antrenorul secund al Craiovei, Costin Dumitrescu, a prefaţat astfel duelul cu formaţia vâlceană, care vine după un succes important în Champions League, 34-27 cu campioana Germaniei, Bietigheim. „Este un meci cu o încărcătură mare, se întâlnesc două echipe puternice şi va ieşi un spectacol handbalistic impresionant. Ne dorim foarte mult victoria, nu dintr-o ambiţie regională, ci pentru că sunt puncte extrem de importante. Vâlcea este o echipă redutabilă, care joacă în Champions League şi punctele obţinute în faţa unei astfel de echipe cântăresc foarte mult în economia clasamentului. Timeea Tătar mai are nevoie de recuperare, Trifunovic şi Klikovac nu sunt la capacitate maximă, iar sub semnul întrebării este Havronina, nu ştim dacă se va opera. Cristina Zamfir nu este nici ea la 100 %. Mizăm pe forţa grupului, trebuie să avem putere până la capăt şi avem nevoie de public, mergem la bătălie, chiar şi într-un picior şi cu o mână legată la spate. Victoria noastră nu ar fi o mare surpriză. Vâlcea are lotul valid, o bancă lungă, au fost feriţi de accidentări, aşa că oboseala nu le va afecta, fiindcă îşi permit schimbări.” a spus Costin Dumitrescu.