Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Încep înscrierile pentru programul „SOLIDARITATE”, destinat sprijinirii persoanelor singure/familiilor aflate în situaţii de risc social din Craiova

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 13 octombrie 2019, 11:00

Primăria Municipiului Craiova şi Direcţia de Asistenţă Socială Craiova anunţă că, în perioada 14 octombrie 2019 – 07 noiembrie 2019, în zilele de luni, marţi, miercuri, joi între orele 08:00 – 16:30 şi vineri între orele 08:00 – 14:00, vor avea loc înscrierile pentru programul „SOLIDARITATE”, pentru anul 2019, program ce este destinat sprijinirii persoanelor singure/familiilor aflate în situaţii de risc social din Municipiul Craiova, în vederea prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială.

Programul social „SOLIDARITATE”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 487/2017, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 375/2018 respectiv, Hotărârea Consiliului Local nr. 383/2019, constă în acordarea, începând cu anul 2018, a beneficiilor de asistenţă socială sub forma tichetelor sociale în valoare de 30 lei, în vederea achiziţionării de produse alimentare (cu excepţia băuturilor alcoolice şi ţigărilor), pentru următoarele categorii de persoane care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Craiova:

a) persoanele încadrate într-un grad de handicap, neinstituţionalizate;

b) şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau care se află în căutarea unui loc de muncă, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;

c) pensionarii sistemului public de pensii, fără a se ţine cont de vârstă şi tip de pensie, dar ale căror drepturi obţinute din pensie sau, după caz, din pensii şi/sau venituri nete cumulate, sunt cel mult egale cu 710 lei/lună;

d) persoanele beneficiare de ajutor social potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

e) persoanele fără niciun venit, cu vârsta peste 60 de ani.

Înscrierea în Programul „SOLIDARITATE” constă în depunerea la oricare dintre sediile Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova (str. Eustaţiu Stoenescu, bl. T8, parter sau str. Mitropolit Firmilian, nr. 14) a unui dosar cu următoarele documente, prezentate în original şi copie:

-cerere tip;

-declaraţie pe propria răspundere în care beneficiarul declară că îşi asumă veniturile realizate şi actele doveditoare depuse în acest sens ;

-actul de identitate;

-actul de identitate pentru reprezentantul legal, dacă este cazul;

-actul care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei cu handicap, dacă este cazul;

-cuponul de pensie din luna anterioară celei în care se depune cererea;

-certificatul de încadrare în grad de handicap, dacă este cazul;

-carnetul de evidenţă vizat la zi – pentru şomeri sau adeverinţă eliberată de AJOFM Dolj pentru cei care nu sunt indemnizaţi şi se află în căutarea unui loc de muncă;

-alte documente doveditoare privind apartenenţa la una dintre categoriile menţionate mai sus, în funcţie de caz.

Formularele reprezentând „Cererea tip” și „Declaraţia pe propria răspundere” pentru înscrierea în programul „SOLIDARITATE” sunt puse la dispoziție solicitanților de către instituție sau pe site-ul Direcției de Asistență Socială Craiova – www.spascraiova.ro.

Acordarea tichetelor sociale se face începând cu tranşa următoare stabilirii dreptului la beneficiul social, cu condiţia ca solicitantul să-şi fi achitat obligaţiile de plată faţă de bugetul local.

Tichetele sociale se acordă cu ocazia Sărbătorii Crăciunului.

Distribuirea tichetelor sociale se va face la domiciliul, reședința sau adresa de corespondență de pe raza municipiului Craiova, comunicată de către beneficiar pe baza prezentării actului de identitate. 

Tichetele sociale vor fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente. Tichetele valorice nu pot fi folosite pentru achiziționarea de țigări sau băuturi alcoolice, iar valorificarea acestora prin transformare în bani este interzisă.

Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de 10 zile, Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova.

Informații suplimentare se obțin la următoarele date de contact:

-sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova, din str. Mitropolit Firmilian, nr. 14, tel. 0351428364;

-sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Craiova, din str. Eustațiu Stoenescu, bl. T8, parter, tel. 0251437617. -site-ul Direcției de Asistență Socială Craiova: www.spascraiova. ro

Încă patru persoane din regiunea Oltenia au fost recunoscute ca Tezaur Uman Viu
Regional luni, 18 noiembrie 2024, 08:41

Încă patru persoane din regiunea Oltenia au fost recunoscute ca Tezaur Uman Viu

Încă patru persoane din regiunea Oltenia au fost recunoscute ca Tezaur Uman...

Încă patru persoane din regiunea Oltenia au fost recunoscute ca Tezaur Uman Viu
Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați înscriși
Regional duminică, 17 noiembrie 2024, 08:53

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați înscriși

Peste 10.000 de absolvenţi de medicină din toată ţara s-au înscris la concursul de intrare în rezidenţiat, care va avea loc astăzi. Acesta se...

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați înscriși
DJ606A (Breasta-Piria) va fi modernizat
Regional sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 14:05

DJ606A (Breasta-Piria) va fi modernizat

DJ606A (Breasta-Piria) va fi...

DJ606A (Breasta-Piria) va fi modernizat
Craiova: A fost deschis Târgul de Crăciun
Regional vineri, 15 noiembrie 2024, 21:32

Craiova: A fost deschis Târgul de Crăciun

La Craiova, a avut loc deschiderea oficială a Târgului de...

Craiova: A fost deschis Târgul de Crăciun
Regional vineri, 15 noiembrie 2024, 17:54

Complexul Energetic Oltenia: Sindicatele cer prelungirea perioadei de funcționare a grupurilor energetice pe bază de cărbune

Sindicatele din CEO cer prelungirea perioadei de funcționare a grupurilor energetice pe bază de...

Complexul Energetic Oltenia: Sindicatele cer prelungirea perioadei de funcționare a grupurilor energetice pe bază de cărbune
Regional vineri, 15 noiembrie 2024, 16:23

Târgu Jiu: zeci de copii au fost operați în secțiile de chirurgie pentru adulți

Zeci de copii au fost operați de chirurgi generaliști, la spitalul din Târgu...

Târgu Jiu: zeci de copii au fost operați în secțiile de chirurgie pentru adulți
Regional vineri, 15 noiembrie 2024, 15:29

„Eu şi preşedintele lor” – lansare de carte la Biblioteca Aman din Craiova

Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din...

„Eu şi preşedintele lor” – lansare de carte la Biblioteca Aman din Craiova
Regional vineri, 15 noiembrie 2024, 14:17

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat dat de România pentru închiderea unor mine din Valea Jiului

Ajutor de stat pentru închiderea unor mine din Valea...

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat dat de România pentru închiderea unor mine din Valea Jiului