Percheziții la persoane bănuite de contrabandă
Publicat de Puiu Vulea, 17 octombrie 2019, 16:18
Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Olt informează că astăzi, 17 octombrie, polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Olt au efectuat 11 percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile sau punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, într-un dosar în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Cu această ocazie au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 28.000 de ţigări şi suma de 2.500 lei, iar cinci persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Olt, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Ţigările ridicate de poliţişti de la domiciliile şi firmele percheziţionate provin din ţări din spaţiul extracomunitar.