Craiova: Trafic restricționat pentru desfășurarea procesiunii de Ziua Sfântului Dimitrie
Publicat de Davian Vlad, 24 octombrie 2019, 11:30
Primăria Municipiului Craiova anunţă că vineri, 25 octombrie, în intervalul orar 18.30-20.30, pentru desfăşurarea procesiunii religioase prilejuite de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, se închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi:
- str.
Sfântul Dumitru;
- str. Mihail Kogălniceanu;
- str. Eugeniu Carada, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihail Kogălniceanu până la intersecţia cu str. Arieş;
- str. Arieş, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. A.I.Cuza şi intersecţia cu str. Alexandru Macedonski;
- str. A.I.Cuza, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Arieş şi intersecţia cu str. Romul;
- str. C.S. Nicolaescu Plopşor, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. A.I.Cuza şi intersecţia cu str. Olteţ.