Bolivia. Proteste faţă de rezultatul alegerilor prezidenţiale
Publicat de Cosmin Meca, 29 octombrie 2019, 08:30
Cel puţin 5 persoane au fost rănite prin împuşcare în oraşul Santa Cruz, unde se desfăşoară o grevă începând de miercuri, iar în capitala La Paz liderul opoziţiei, Carlos Mesa, a spus că va continua până când va ajunge fie la închisoare, fie preşedinte.
Actualul şef al statului, Evo Morales, a câştigat un al patrulea mandat, însă opoziţia a denunţat fraude în condiţiile în care rezultatele parţiale anunţate după numărarea a 84% din voturi arătau că Mesa urma să ajungă în turul doi. Numărătoarea a fost întreruptă, iar când s-a reluat voturile rămase i-au adus lui Morales victoria, ceea ce a dus la ample proteste.
Evo Morales este cel mai longeviv dintre actualii lideri sud-americani de stânga şi a candidat în ciuda faptului că populaţia a respins, prin referendum, prelungirea numărului de mandate pe care le poate avea un preşedinte.