18 217 156 de alegători la alegerile prezidențiale
Publicat de Cosmin Meca, 10 noiembrie 2019, 07:45
Autoritatea Electorală Permanentă informează că în perioada electorală Registrul electoral a fost actualizat atât prin importuri de date de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și de la Direcția Generală de Pașapoarte, cât și prin radieri ale persoanelor efectuate în cadrul primăriilor.
Astfel, după efectuarea tuturor actualizărilor, situația numărului de alegători valabil pentru alegerile prezidențiale din data de 10 noiembrie 2019 este următoarea:
Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este 18.217.156 de cetățeni;
Numărul total al alegătorilor care au dreptul de vot interzis este de 19.215 cetățeni;
Numărul total de cetățeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 715.752 de persoane;
Numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul prin corespondență prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro este de 35.917 cetățeni;
Numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul la secția de votare prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro este de 33.802 cetățeni.
Alegătorii care au domiciliul în România și care au optat să voteze în străinătate, atât pentru votul prin corespondență, cât și pentru votul la o secție de votare, în număr de 63.362, au fost radiați din listele electorale permanente din România pentru acest scrutin.