Deficitul bugetar ar putea depăşi 4% din PIB
Publicat de Puiu Vulea, 15 noiembrie 2019, 10:18
Deficitul bugetar ar putea depăşi, la sfârşitul anului, patru la sută din Produsul Intern Brut, cu mult peste limita acceptată de reglementările europene. Cifra a fost avansată ieri, de noul ministru al finanţelor, Florin Cîţu. El l-a acuzat pe predecesorul său, Eugen Teodorovici că a avut un buget paralel cu cel prezentat public, după modelul faimosului şef mafiot american, Al Capone. Veştile proaste au fost contrazise de fostul ministru, care susţine că nu ar exista nicio gaură în buget.
Iulian Olescu, Radio România:
Veşti nu prea optimiste au venit ieri şi din economie. Creşterea din trimestrul al treilea a fost mai mică decât cea estimată, iar investițiile străine au fost mai mici, după nouă luni, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe acest fond, leul a ajuns la un minim record faţă de moneda europeană. Banca Naţională a publicat un curs de 4 lei şi 76 de bani pentru un euro, peste minimul istoric, înregistrat în ianuarie. Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu celelalte valute importante. Dolarul american a ajuns la 4 lei şi 33 de bani, iar cotaţia francului elveţian a urcat la 4 lei şi 38 de bani.