Campanie de strângere de jucării pentru copiii defavorizați
Publicat de Cosmin Meca, 24 noiembrie 2019, 11:30
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează în perioada 25 noiembrie-13 decembrie 2019, în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei”, campania de strângere de jucării pentru copiii defavorizați, denumită generic „Să fim mai buni”.
Campania are rolul de a-i invăța pe copiii înscriși în proiect să dăruiască, să fie generoși, să aducă zâmbetul pe buze copiilor mai puțin norocoși decât ei, precum și de a le face o bucurie în prag de sărbători copiilor la care vor ajunge jucăriile donate.
În acest demers, bibliotecarilor de la Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” le sunt alături cadrele didactice de la grădinițele și școlile înscrise în proiect. Jucăriile vor fi strânse la Secția pentru Copii și Tineret.