Un avion de pasageri ucrainean s-a prăbușit la Teheran
Publicat de Davian Vlad, 8 ianuarie 2020, 09:29
Un avion ucrainean cu 170 de pasageri la bord s-a prăbuşit în această dimineaţă la decolarea de pe aeroportul din Teheran. Potrivit organizaţiei Semiluna Roşie, nu există nicio şansă să existe supravieţuitori. Agenţia oficială de presă iraniană IRNA s-a grăbit să anunţe că avionul a avut probleme tehnice, în contextul atacului iranian cu rachete de acum câteva ore, care a vizat trupele americane din Irak.
Toţi pasagerii şi membrii echipajului avionului Boeing 737 al companiei Ukraine International Airlines prăbuşit în această dimineaţă, după decolarea de la Teheran, ”sunt morţi”, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de AFP şi Reuters. ”Potrivit datelor preliminare, toţi pasagerii şi membrii echipajului au murit”, a scris Zelenski pe pagina sa de Facebook. ”Ambasada noastră este în curs de a clarifica informaţiile privind circumstanţele acestei tragedii şi lista celor decedaţi”, a adăugat şeful statului ucrainean.
La scurt timp, Ambasada Ucrainei la Teheran a anunţat că prăbuşirea avionului a fost urmarea unei probleme la motor, excluzând un act terorist drept cauză a acestui incident. Ea a precizat că 168 de pasageri îşi cumpăraseră bilete la zborul către Kiev.
Potrivit Organizaţiei Aviaţiei Civile din Iran, în avion se aflau 176 de persoane. Directorul general al acestei organizaţii, Hassan Rezaeifar, a precizat că avionul nu a declarat stare de urgenţă înainte de a se prăbuşi.
Un avion Boeing 737-NG al companiei Ukraine International Airlines s-a prăbuşit miercuri la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Aparatul de zbor a căzut în apropierea aeroportului şi a fost cuprins de flăcări. Deocamdată nu există o declaraţie din partea companiei Ukraine International Airlines.
Potrivit serviciului de monitorizare a zborurilor FlightRadar24, avionul care s-a prăbuşit lângă Teheran efectua zborul PS 752 şi se îndrepta spre Kiev. Aeronava era în funcţiune de trei ani.
AGERPRES