La Zagreb se desfășoară reuniunuea informală a Consiliului JAI al UE
Publicat de Puiu Vulea, 23 ianuarie 2020, 10:14
Astăzi și mâine, respectiv 23 și 24 ianuarie, la Zagreb, miniştrii de justiţie şi de interne ai UE se reunesc într-o reuniune informală, convocată de preşedinţia semestrială croată a Uniunii, informează Agerpres.
Discuțiile au în vedere implementarea Agendei Strategice 2019-2024 şi viitoarele Orientări strategice privind justiţia şi afacerile interne.
Agenda strategică 2019-2024 este documentul UE care oferă un cadru general pentru lucrările instituţiilor Uniunii în următorii cinci ani, axându-se pe patru priorităţi principale: protejarea cetăţenilor şi a libertăţilor, dezvoltarea unei baze economice solide şi pline de vitalitate, construirea unei Europe verzi, echitabile, sociale şi neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei și promovarea intereselor şi valorilor europene pe scena mondială.
La reuniunea de la Zagreb, miniștrii vor analiza şi progresele suplimentare şi punerea în aplicare, cât mai curând posibil, a interoperabilităţii sistemelor informaţionale şi măsuri suplimentare în aplicarea Regulamentului privind poliţia de frontieră şi garda de coastă la nivel european. De asemenea, se vor purta discuții asupra combaterii reţelelor organizate de contrabandă.
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) este una dintre cele zece formaţiuni ale Consiliului UE şi se reuneşte atât în cadrul reuniunilor formale, cât şi în cadrul şedinţelor informale, iniţiate de obicei de ţările care deţin preşedinţia rotativă a UE.