Ascultă vocea – Sergiu Celibidache
Publicat de Cosmin Meca, 24 mai 2020, 07:30 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:28
Sergiu Celibidache (28 iunie 1912, Roman-14 august 1996, La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, Franța) – dirijor și compozitor, membru de onoare al Academiei Române.
La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe sa cânte la pian. A studiat matematica, filozofia și muzica în Iași, iar după despărțirea de familia sa își continuă studiile la București și Paris.
În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică.
Devine, în 1945, dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin. Până în 1952, redevine șef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică, totuși nu totdeauna comod ca stil de dirijare pentru componenții orchestrei dirijate. Suferă o mare deziluzie când aceștia, în 1954, îl aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viață, ca succesor al lui Furtwängler. Nu a mai revenit la pupitrul Filarmonicii din Berlin decât peste 40 de ani, la invitația personală a lui Richard von Weizsäcker președintelui de atunci al Germaniei, ocazie cu care a dirijat Simfonia a 7-a a lui Anton Bruckner.
Pentru un timp, nu mai are o funcție permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice din America de Sud și europene: Orchestra Radio din Stuttgart, Orchestra Națională din Paris, Orchestra Simfonică Radio din Stockholm. Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Academia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate.
În 1979, primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din, München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.
Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care: cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române al (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993).