Recomandări ANSVSA
Publicat de Puiu Vulea, 8 februarie 2020, 16:24 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:10
Pe fondul evoluției unor fenomene meteorologice severe (temperaturi deosebit de scăzute, căderi masive de zăpadă), ANSVSA recomandă crescătorilor de animale:
- Asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi a zăpezii;
- Asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzătoare atât cantitativ cât şi calitativ;
- Asigurarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare şi de furajare; se va acorda o deosebită atenţie în mod special instalaţiei de adăpare, având în vedere riscul de îngheţ al acesteia;
- Verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a generatoarelor de energie electrică în cazul fermelor comerciale;
- La orice modificare a stării de sănătate sau de bunăstare a animalelor precum şi la aparitia unor modificări comportamentale, deţinătorul are obligaţia ca pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate a animalelor din localitatea respectivă sau DSVSA local. De asemenea, în cazul în care, din cauza intemperiilor se produc pagube care afectează bunăstarea animalelor, proprietarii sunt obligaţi să anunţe de urgenta primăria sau DSVSA local pentru a fi luate măsurile necesare.