Doi tineri din Siria şi Iran ascunşi într-un camion cu saltele
Publicat de Cosmin Meca, 10 februarie 2020, 16:30
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat – I.T.P.F. Giurgiu au depistat doi tineri din Siria si Iran, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunşi într-un camion încărcat cu saltele, care era condus de un cetăţean turc.
În această dimineaţă, la ora 03.00, în Punctul de Trecere al Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean turc la volanul unui camion, înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, saltele, din Turcia cu destinaţia Polonia.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit ascunse, în compartimentul de marfă, două persoane de sex masculin.
În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt din Siria şi Iran, cu vârsta de 17 respectiv 22 de ani. Aceştia au declarat că s-au urcat în remorcă în Bulgaria, fiind ajutaţi de un cetăţean a cărui identitate nu o cunosc, fără ştirea şoferului, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
De asemenea, şoferul camionului a susţinut că nu avea cunoştinţă despre persoanele ascunse în compartimentul marfă.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, şoferul şi cei doi tineri au fost preluaţi de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.