Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Medicul Mircea Beuran, reţinut de DNA pentru luare de mită

Medicul Mircea Beuran, reţinut de DNA pentru luare de mită

Publicat de Davian Vlad, 14 februarie 2020, 07:30

Medicul Mircea Beuran a fost reţinut, aseară, pentru 24 de ore, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, Mircea Beuran îndeplinea, la data faptei, funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar de chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

În ordonanţa procurorilor se arată că, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran a acceptat şi a primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită. Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Mircea Beuran va fi dus, astăzi, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA menţionează că dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării depuse de medicul care l-ar fi mituit pe Beuran.

Ieri dimineaţă, anchetatorii au descins la locuinţa lui Mircea Beuran, dar şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, de unde au fost ridicate mai multe documente. După mai multe ore de percheziţii, Beuran a fost adus la DNA, iar procurorii au decis să-l reţină pentru 24 de ore.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.

AGERPRES

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)
Evenimente sâmbătă, 6 aprilie 2024, 17:48

7 aprilie: Ziua de naștere a marelui Amza Pellea. Se inaugurează Casa Memorială ”Amza Pellea” din Băilești

...

7 aprilie: Ziua de naștere a marelui Amza Pellea. Se inaugurează Casa Memorială ”Amza Pellea” din Băilești