Căile Ferate Franceze, prejudiciate cu un milion de euro de infractori români
Publicat de Davian Vlad, 14 februarie 2020, 10:00
Procurorii DIICOT au efectuat 16 percheziţii domiciliare în judeţele Olt, Vâlcea, Giurgiu, Cluj şi Arad, în baza a două ordine europene de anchetă, emise de autorităţile franceze.
Cauza vizează destructurarea unui grup infracţional, specializat în furturi în dauna Companiei Naţionale Franceze de Căi Ferate. Potrivit procurorilor, infractorii ar fi furat peste 1.000 de radiatoare de la locomotive, din care au sustras şi vândut 38 de tone de cupru, aluminiu şi alamă. Prejudiciul este estimat la un milion de euro.