Ordonanţa de Urgenţă prin care se modifică legislaţia electorală, respinsă de Comisia juridică a Senatului
Publicat de Cosmin Meca, 19 februarie 2020, 09:25
Ordonanţa de Urgenţă prin care se modifică legislaţia electorală, respinsă de Comisia juridică a Senatului Ordonanţa de Urgenţă dată de Guvernul Orban cu o seară înainte să fie demis, prin care se modifică legislaţia electorală, inclusiv în ceea ce priveşte alegerile anticipate, a fost respinsă, ieri, de Comisia juridică a Senatului.
Astăzi urmează votul în plenul Camerei Superiare a Parlamentului, care este prima sesizată. Pe de altă parte, reprezentanţii PSD, PRO Romania şi ALDE au cerut Avocatului Poporului să atace ordonanţa la Curtea Constituţională.
Premierul în exerciţiu, Ludovic Orban, susţine, însă, că ordonanţa conţine o serie de prevederi bune şi îi acuză pe senatorii social democraţi că au votat împotriva actului normativ fără să îl analizeze:
Ordonanţa de urgenţă stabileşte că românii vor putea vota la alegerile palamentare la orice secţie de votare din ţară sau străinătate şi reduce la jumătate timpul în care pot fi convocate alegerile parlamentare anticipate.
De asemenea, prevede că românii din străinătate vor putea vota, la fel ca la prezidenţiale, pe parcursul a 3 zile, iar numărul parlamentarilor care reprezintă diaspora se dublează, ajungând la 12 – 8 deputaţi şi 4 senatori.