Frontiera terestră dintre Grecia şi Turcia, închisă circulaţiei
Publicat de Cosmin Meca, 29 februarie 2020, 13:00
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că, în conformitate cu datele transmise de oficialităţile locale, începând cu dimineaţa zilei de sâmbătă, 29 februarie 2020, frontiera terestră dintre Republica Elenă şi Turcia, în zona Kastanies (regiunea Evros), este închisă circulaţiei tuturor categoriilor de persoane şi mărfuri.
De asemenea, oficialii eleni au declarat că vor fi adoptate măsuri de control sporite pe sectoarele de frontieră terestră/maritimă cu Turcia. Aceste măsuri sunt anunţate pentru o perioadă nedeterminată de timp, nefiind indicată data la care punctele de trecere a frontierei vor redeveni operaţionale şi circulaţia de persoane/bunuri va fi reluată.
Persoanele şi autovehiculele care urmau să tranziteze această zonă sunt redirecţionate să-şi continue călătoria prin Bulgaria.