ANAF recomandă interacţiunea la distanţă cu unităţile fiscale
Publicat de Cosmin Meca, 9 martie 2020, 19:30
În contextul răspândirii infecţiei cu coronavirus (COVID-19), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reaminteşte contribuabililor că obligaţiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanţă, astfel:
1. pentru depunerea declaraţiilor fiscale, prin intermediul următoarelor servicii electronice oferite de ANAF şi MFP:
1.1. Spaţiul Privat Virtual (SPV) – disponibil pe site-ul Agenţiei, www.anaf.ro; Pentru înrolarea în SPV puteţi accesa tutorialul video de înregistrare prin accesarea următorului link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/Inregistrare_persoane_fizice
1.2. Depunere on-line
Informaţii suplimentare sunt disponibile pe site-ul Agenţiei, la următorul link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/declaratii_electronice/Inf_depunere_persoane_fizice
Declaraţiile se depun prin intermediul portalului www.e-guvernare.ro, utlizând certificate digitale calificate.
Formularele/declaraţiile fiscale, care nu se pot transmite pentru moment electronic, pot fi transmise de contribuabili şi prin fax sau servicii de curierat.
Datele de contact ale unităţilor fiscale sunt disponibile la următorul link:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/telefoane_judete/Regiuni.htm
2. pentru efectuarea plăţilor, prin intermediul următoarelor servicii oferite de terţi:
2.1. Internet banking;
2.2. www.ghiseul.ro;
Informaţii generale în domeniul fiscal şi IT puteţi obţine prin apelarea Call-center-ului, la numărul de telefon 031.403.91.60.
Informaţii în scris pot fi obţinute astfel:
a) contribuabilii înrolaţi în Spaţiul Privat Virtual:
-prin intermediul Formularului de contact disponibil în acest serviciu – pot obţine informaţii generale în domeniul fiscal şi IT precum şi informaţii privind situaţia fiscală proprie;
b) contribuabilii care nu sunt înrolaţi în Spaţiul Privat Virtual:
-prin intermediul Formularului de contact de pe site-ul Agenţiei – pot obţine informaţii generale în domeniul fiscal şi IT.
Contribuabilii pot obţine noutăţi legislative în domeniul fiscal prin accesarea serviciului Buletin informativ fiscal ce este disponibil în Spaţiul Privat Virtual şi pe site-ul Agenţiei.
De asemenea, contribuabilii pot solicita Agenţiei comunicarea de materiale informative în domeniul fiscal pe adresa de e-mail proprie, prin transmiterea unei solicitări în acest sens prin intermediul Formularului de contact, serviciu disponibil atât în Spaţiul Privat Virtual, cât şi pe site.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii că lucrul cu publicul se desfăşoară în unităţile fiscale exclusiv în incinta spaţiilor destinate primirii contribuabililor.
Foto: Octavian Dobrișan