Ordonanța Militară 2: Restricţionarea contactului social şi a circulaţiei persoanelor (audio)
Publicat de Davian Vlad, 22 martie 2020, 12:40
Autorităţile au anunţat noi măsuri pentru restricţionarea contactului social şi a circulaţiei persoanelor la nivel naţional, cu scopul de a împiedica răspândirea noului virus. Sunt instituite restricţii de circulaţie pentru populație și se înăspresc sancțiunile pentru cei care nu respect izolarea la domiciliu și carantina. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela:
De asemenea, se suspendă temporar activitatea în cabinetele dentare, cu excepţia urgenţelor, în magazinele din mall-uri, cu excepţia celor alimentare, veterinare, farmaciilor şi a curăţătoriilor, iar slujbele religioase se vor oficia în lăcaşurile de cult fără public. La înmormântări, nunţi sau la botezuri pot participa cel mult 8 persoane. Se interzice, cu unele excepţii, intrarea străinilor şi apatrizilor pe teritoriul ţării. Majoritatea măsurilor intră în vigoare de astăzi, de la ora 22, și ar urma să fie valabile pe perioada stării de urgenţă, adică până la jumătatea lunii aprilie. Textul integral al ordonanţei militare îl puteţi citi pe site-ul stirioficiale.ro, dar si pe site-ul nostru.