Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Marca Patrimoniului European, sesiunea 2020-2021: Începe preselecția națională pentru acordarea distincției

Marca Patrimoniului European, sesiunea 2020-2021: Începe preselecția națională pentru acordarea distincției

Publicat de Cosmin Meca, 2 aprilie 2020, 13:26

Institutul Național al Patrimoniului (INP) anunță lansarea la nivel național a programului de selecție demarat de Comisia Europenă pentru acordarea Mărcii Patrimoniului European, sesiunea 2020-2021.

Marca Patrimoniului European este o inițiativă menită să aducă în atenția publicului și în special a tineretului european valorilefundamentale europene, elementele comune de istorie, cultură și patrimoniu cultural care contribuie la consolidarea sentimentului de apartenență la Uniune și a dialogului intercultural. Pot fi expresie a acestor valori situri de o mare varietate de manifestare – monumente, situri (naturale, subacvatice, arheologice, industriale sau urbane), peisaje culturale, locuri comemorative, bunuri și obiecte culturale și patrimoniu imaterial asociate unui loc, inclusiv patrimoniu contemporan – care au vocația de a plasa istoria și cultura națională a fiecărei țări într-un context de relevanță europeană.      

„Într-un context incert și de adâncă îngrijorare, ca cel prin care Europa și întreaga lume trec în aceste luni, este cu atât mai important să ne amintim de ceea ce ne unește și de valorile de care se pot lega, cât mai curând, șansele unei reconstrucții. Marca Patrimoniului European este un simbol și în același timp o recunoaștere a rezilienței spiritului european și a unei construcții politice bazate pe solidaritate și universalitatea drepturilor și libertăților umane. Ne-am bucura ca printre siturile care primesc această distincție în 2021 să se numere și un loc din România, de numele căruia să legăm apoi eforturi de punere în valoare, în folosul comunităților” subliniază Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

Acordarea Mărcii la nivel european se desfăşoară o dată la doi ani, iar fiecare stat membru al Uniunii poate transmite Comisiei Europene în fiecare sesiune maximum două propuneri de situri, dintre care poate fi selectat maximum unul.

În România, preselecţia naţională pentru sesiunea de selecție europeană 2021 se va derula după următorul calendar:

1.  Primirea dosarelor de candidatură: până la data de 1 noiembrie 2020;

2.  Evaluarea candidaturilor: 2 noiembrie 2020 – 1 februarie 2021;

3.  Publicarea rezultatelor și transmiterea a maximum două candidaturi preselectate către Comisia Europeană: februarie 2021.

Mai multe detalii despre procesul de preselecție, precum și un set de documente esențiale și de resurse pentru orientare în vederea susținerii unei candidaturi puternice, sunt disponibile pe site-ul INP, urmând acest link .

Până în acest moment, au primit Marca Patrimoniului European 48 de situri, bunuri culturale de patrimoniu din Austria, Belgia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovenia, Spania, Ungaria. Dintre acestea, menționăm Constituția de la 3 Mai 1791 (Polonia) – prima constituție modernă din Europa adoptată în mod democratic, care reflectă principiile liberale ale Iluminismului european, Parcul Memorial al Picnic-ului Pan-European de la Sopron (Ungaria), eveniment emblematic pentru mișcările ce au dus la căderea Cortinei de fier în 1989 sau Spitalul Partizanilor Franja (Slovenia) ce poartă numele Franjei Bojc, primul său medic șef, și unde, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, partizanii sloveni din mișcarea de rezistență împotriva ocupației naziste au organizat, în secret și cu sprijinul localnicilor, un spital pentru îngrijirea soldaților răniți  – Aliați și ai Puterilor Axei, deopotrivă –  de către medici provenind din mai multe țări europene.

Primul și, deocamdată, singurul sit din România inclus în această listă este Memorialul Sighet din Sighetu Marmației, județul Maramureș. Acesta a primit oficial Marca Patrimoniului European în luna martie 2018 pentru misiunea asumată de perpetuare a memoriei victimelor comunismului și regimurilor totalitare, precum și a celor care au încercat și continuă să se opună acestor regimuri.

Mai multe informații despre siturile care au obținut Marca Patrimoniului European până în prezent sunt disponibile accesând acest link.

Institutul Național al Patrimoniului (INP) este coordonatorul naţional al procesului de preselecţie, desemnat prin ordin al Ministrului Culturii în anul 2016. Institutul Național al Patrimoniului este principala instituție centrală care pune în aplicare politicile publice în domeniul protejării patrimoniului cultural în România. INP asigură activitățile de cercetare, evidență, inventariere, protejare și punere în valoare pentru toate categoriile patrimoniului cultural – imobil, mobil, imaterial și digital – și gestionează inventarele oficiale ale patrimoniului cultural – Lista monumentelor istorice, Repertoriul arheologic național, Inventarul patrimoniului cultural național mobil, Registrul național al patrimoniului cultural imaterial, baze de date și depozite digitale.

De asemenea, INP elaborează și gestionează Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice [PNR] – principalul instrument prin care statul asigură finanțarea lucrărilor de protejare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului imobil –, colectează și gestionează Timbrul Monumentelor Istorice [TMI], gestionează atestarea specialiștilor și experților din domeniul patrimoniului imobil, este agregator național pentru Enciclopedia culturală europeană [europeana.eu], elaborează dosarele de nominalizare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial și coordonează procesul de nominalizare pentru Marca Patrimoniului European.

Pentru mai multe informații vă rugăm să o contactați pe Irina Dobriță, coordonator comunicare, tel: 0726 281 894, e-mail:  comunicare@patrimoniu.ro .

Etichete:
Românii își aleg președintele: Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc astăzi
National duminică, 24 noiembrie 2024, 07:00

Românii își aleg președintele: Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc astăzi

Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc...

Românii își aleg președintele: Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc astăzi
Gabriel Cotabiță a decedat la vârsta de 69 de ani
National sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:28

Gabriel Cotabiță a decedat la vârsta de 69 de ani

Artistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de...

Gabriel Cotabiță a decedat la vârsta de 69 de ani
Avertizare meteo: Cod galben de viscol și condiții severe de iarnă
National sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:22

Avertizare meteo: Cod galben de viscol și condiții severe de iarnă

Avertizarea de cod galben de viscol până astăzi la ora...

Avertizare meteo: Cod galben de viscol și condiții severe de iarnă
spatiul schengen
National sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:11

România și Bulgaria, aproape de aderarea completă la spațiul Schengen

De la 1 ianuarie, România şi Bulgaria urmează să adere la spaţiul...

România și Bulgaria, aproape de aderarea completă la spațiul Schengen
National sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:56

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea președintelui

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea...

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea președintelui
National vineri, 22 noiembrie 2024, 17:14

Viktor Orban: aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12 decembrie

Aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12...

Viktor Orban: aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12 decembrie
National vineri, 22 noiembrie 2024, 15:30

Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave

Servicii gratuite pentru persoanele asigurate la...

Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave
National vineri, 22 noiembrie 2024, 08:34

Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea ferată

Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea...

Noul val de ninsori abundente a creat haos pe șoselele din țară și pe calea ferată