De luni, Formațiunea medicală ROL 2 de la Otopeni, va avea echipă medicală de bază
Publicat de Puiu Vulea, 3 aprilie 2020, 17:46
Formaţiunea medicală ROL 2, din incinta Institutului Ana Aslan, a devenit operaţională medical, iar începând cu data de 6 aprilie, aceasta va fi încadrată cu echipa medicală de bază, informează Ministerul Apărării Naționale. Aceasta are ca obiectiv îngrijirea cazurilor uşoare şi medii de COVID-19 şi cuprinde corturi medicale şi containere cu unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare.
De asemenea, la Sistemul Medical Modular de Intervenţie şi Tratament din Constanţa, se derulează, în continuare, procedurile de operaţionalizare medicală, acesta fiind în acest moment operaţional din punct de vedere administrativ.
MAPN mai informează că toate spitalele din subordine produc biocide pentru uzul unităților militare din zona lor de responsabilitate, iar medici militari epidemiologi oferă sprijin specialiștilor de la Direcțiile de Sănătate Publică.