CNAS a fost reclamată la Parchet
Publicat de Puiu Vulea, 4 aprilie 2020, 08:54 / actualizat: 4 aprilie 2020, 10:51
O organizație patronală a medicilor de familie a reclamat la Parchet Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru că a refuzat, după instituirea stării de urgență, să valideze consultațiile realizate fără folosirea cardurilor de sănătate. Ca urmare a sesizării, Parchetul face cercetări privind zădărnicirea combaterii bolilor, ne-a informat reporterul RRA, Diana Surdu. Medicii au mai semnalat că, prin intermediul proiectului de act normativ referitor la consultațiile medicale la distanță, CNAS va reglementa această metodă doar pentru consultațiile pacienților care suferă de afecțiuni respiratorii, în condițiile în care o persoană care nu prezintă încă simptome specifice COVID-19, ar putea fi purtătoare de virus. Medicii de familie au precizat că astfel va fi creată posibilitatea răspândirii noului coronavirus prin intermediul cardurilor de sănătate și al persoanelor asimptomatice, în condițiile în care multe dintre cadrele medicale nu au echipament de protecție împotriva infectării cu COVID-19.