SJU Slatina angajează medici
Publicat de Puiu Vulea, 4 aprilie 2020, 09:44
Consilul Județean Olt a aprobat, în cadrul ședinței extraordinare, de vineri, deblocarea și ocuparea a trei posturi vacante care se află în statul de funcţii al Spitalului Județean de Urgență Slatina, în contextul pandemiei de coronavirus. Posturile au devenit vacante prin pensionarea titularilor. Medicii care vor fi angajaţi vor activa în secțiile de Boli Infecţioase, Pneumologie şi în Unitatea de Primiri Urgenţe, care sunt în prima linie în combaterea coronavirusului.
În aceeași ședință extraordinară, Consiliul Județean Olt a alocat aproximativ 300.000 lei pentru achiziţia de echipamente de protecţie pentru medicii şi personalul medical de la Spitalul municipal Caracal. Preşedintele CJ, Marius Oprescu a spus că banii vor intra în conturile Primăriei Caracal, cu destinaţie precisă, fiind folosiți exclusiv pentru achiziţia de echipamente şi materiale necesare protecţiei împotrivia coronavirusului. Spitalul Municipal Caracal este spital suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19, în județul Olt.