Guvernul va aloca sumele necesare donaţiilor pentru Republica Moldova
Publicat de Puiu Vulea, 27 aprilie 2020, 19:45
Guvernul va aloca, în şedinţa de joi, în contul Ministerului Sănătăţii, sumele necesare realizării donaţiilor de echipamente de protecţie şi alte materiale medicale necesare în contextul pandemiei COVID-19, care vor fi făcute „în beneficiul cetăţenilor Republicii Moldova”. Potrivit unui comunicat al Executivului, România va acorda Republicii Moldova un pachet de sprijin în contextul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19, ca expresie a angajamentului de a acţiona consecvent în beneficiul direct al cetăţenilor din Republica Moldova.