Asistentă medicală și copilul ei – decedați la Craiova
Publicat de Lica Simona, 24 mai 2020, 09:30
Încă zece decese provocate de coronavirus, în România, au fost anunțate, ieri, de autorități, ridicând bilanțul la 1.173. Au fost confirmate și alte 145 de cazuri noi, totalul celor diagnosticați cu COVID-19 ajungând la 17.857. Dintre aceștia, peste 11.000 s-au vindecat, însă 196 de pacienți sunt, în continuare, la terapie intensivă.
O asistentă medicală din Târgu Cărbunești a decedat, după ce a născut, prin cezariană, la Spitalul Clinic Județean Craiova. Copilul a murit în timpul operației de cezariană, iar mama, în secția de terapie intensivă, după ce a fost operată din nou. În acest caz, a fost sesizată poliția, care desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.