Connect with us

Evenimente

Ambulanța Olt, în derivă: nereguli și dosar penal

Published

on

Instituţia Prefectului Olt a transmis, vineri, concluziile preliminare ale controlului efectuat la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ), de o comisie mixtă, în contextul testării pozitive pentru COVID-19 a douăzeci dintre angajaţii Ambulanţei Olt. În urma verificărilor, au fost identificate drept posibile locuri de infectare vestiarul, spaţiile de repaus şi locul comun de servit masa.

”Nu se face dovada efectuării triajului zilnic, privind starea de sănătate în rândul personalului, la locul de muncă; triajul epidemiologic al personalului se efectuează şi prin termometrizare, din data de 18.05.2020, când, declarativ, unitatea a achiziţionat 6 termometre noncontact; din analiza condiţiilor locului de muncă, au fost identificate locuri posibile de infectare: vestiar, spaţii de repaus, locul comun de servit masa; nu a fost respectată distanţarea fizică în spaţiile de odihnă; spaţiile de odihnă sunt supraaglomerate cu paturi, raportat la suprafaţă şi cubaj” – se arată în raportul preliminar.

Comisia de control a mai constat că, la Ambulanţa Olt, nu este desemnat un medic responsabil pentru activităţile specifice de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale, în jurnalele de bord nu sunt consemnate, totdeauna, substanţele dezinfectante şi concentraţiile acestora, circuitele pentru intrarea personalului în ture s-au creat ulterior datei de 18 mai, iar fişele de instruire, privind sănătatea şi securitatea în muncă, nu erau semnate de salariaţi.

Conform sursei citate, comisia a dispus măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

În legătură cu focarul de COVID-19, de la Ambulanţa Olt, a fost înregistrat şi un dosar penal, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.