Un tânăr, de circa 33 de ani, s-a înecat în râul Jiu
Publicat de Puiu Vulea, 8 iunie 2020, 17:49
Persoana înecată, un tânăr de circa 33 de ani, a fost descoperită în zona localității Brădești de niște tineri care se plimbau pe malul apei și care, imediat, au sunat la 112. La fața locului au intervenit pompieri de la Sectia Pompieri Craiova, SMURD Det.1 Craiova și Serviciul de Ambulanță Județean Dolj. La sosirea echipajelor de interventie, persoana a fost găsită scoasă de apă pe o dună de nisip. Imediat au început manevrele de resuscitare, dar fără rezultat. Poliţiştii fac cercetări atât pentru identificarea victimei, cât şi a condiţiilor în care acesta a murit.