Secţia de Medicină Internă a Spitalului Orăşenesc Corabia a fost închisă
Publicat de Puiu Vulea, 24 iunie 2020, 16:04
Urmare a izbucnirii focarului COVID-19, secţia de Medicină Internă a Spitalului Orăşenesc Corabia a fost închisă. Potrivit datelor furnizate de DSP Olt, toate cele 11 cadre medicale depistate cu noul coronavirus lucrau în cadrul acestei secţii, respectiv, doi medici, şase asistenţi medicali şi trei infirmiere. De asemenea, au fost detectați pozitiv la Covid şi patru contacţi de familie ai cadrelor medicale.
Rezultatul celorlalte 23 de probe recoltate de la personalul medical al Spitalului Corabia, care se aflau în lucru, sunt negative.