Mâine, lansare de carte la Aman
Publicat de Puiu Vulea, 8 iulie 2020, 13:41
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 9 iulie, începând cu ora 19:00, lansarea volumului „Biserica ortodoxă și mișcările religioase”, autor pr. dr. Gabriel Sorescu. Evenimentul va fi moderat de prof. conf. univ. dr. Ioniță Apostolache și se va desfășura în curtea Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Participă ÎPS acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, respectiv pr. Grigore Vulcănescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Craiovei.
Părintele Gabriel Sorescu este doctor în Teologie (2019) și absolvent al Facultății de Teologie, Universitatea din Craiova (1999). Este autor al cărții „Apologetica iubirii” (1999), coautor al lucrării „Misiunea Bisericii în rândul tinerilor” (2007), și autor a peste 50 de studii și articole publicate în reviste de specialitate, volume ale unor conferințe științifice și periodice. Din 2003, este preot paroh la biserica „Sfântul Nicolae-Brândușa” din Craiova.