Obiectiv de actualitate – distrugerea ambroziei
Publicat de Puiu Vulea, 10 iulie 2020, 10:16
Autoritățile din Caracal, județul Olt, au început să elimine ambrozia din parc și spațiile verzi, pe care le administrează. S-a început cu zona Petrom – Gară și se continuă cu str. Decebal. Beneficiarii de ajutor social care efectuează prestație lunar au acționat încă de la începutul săptămânii la îndepărtarea plantei, considerată una dintre cele mai periculoase. Cei care nu-și curăță terenurile de ambrozie riscă să primească amenzi de până la 5.000 de lei pentru persoanele fizice și până la 20.000 de lei, în cazul firmelor. Astfel, proprietarii terenurilor extravilane au obligația, ca în termenul stabilit de legiuitor, să acționeze la îndepărtarea acestei plante. În caz contrar se vor aplica sancțiuni contravenționale individuale, de către Garda de Mediu, pentru nerespectarea obligațiilor legale.