680 de locuri de muncă disponibile în Dolj
Publicat de Puiu Vulea, 15 iulie 2020, 14:16
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj a anunțat că la această dată, sunt disponibile în județ 680 locuri de muncă. Dintre acestea, 22 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer CCIA, subinginer CCIA, proiectant inginer construcţii, proiectant inginer instalaţii, proiectant inginer mecanic, inginer minier, inginer geolog, inginer îmbunătăţiri funciare, inginer-şef în construcţii, manager, specialist achiziţii), 585 pentru persoanele cu studii liceale, postliceale, profesionale, restul fiind destinate persoanelor cu studii primare/gimnaziale sau fără studii. Oferta locurilor de muncă la nivelul județului poate fi consultată pe site-ul www.anofm.ro /AJOFM Dolj, la secțiunea Persoane fizice/Locuri de muncă vacante.