Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova a primit astăzi decoraţia „Nihil Sine Deo”
Publicat de Puiu Vulea, 16 iulie 2020, 20:22
Custodele Coroanei, Margareta a conferit joi, decoraţia regală „Nihil Sine Deo” Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, cu prilejul împlinirii a 170 de ani de la înfiinţare.
Decoraţia regală a fost acordată instituţiei pentru că „duce mai departe tradiţia artei teatrale româneşti, pentru a onora rolul său în construcţia teatrului european contemporan, ca instituţie membră a Convenţiei Teatrale Europene şi fondatoare a Festivalului Internaţional Shakespeare, eveniment bianual cu rezonanţă mondială, în semn de recunoaştere a întregului repertoriu de capodopere teatrale pe care l-a acumulat de-a lungul anilor şi pentru a onora maeştrii teatrului care au jucat pe scena sa, dar şi echipele tehnice, literare şi administrative care fac posibilă transpunerea creativităţii teatrale în realitate”, precizează Casa Regală.
Decoraţia a fost înmânată managerului teatrului, Alexandru Boureanu, în cadrul unei ceremonii restrânse, la Palatul Elisabeta.
Decoraţia regală poate fi acordată personalităţilor marcante din domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic şi militar „care au ajuns la un respectabil număr de ani în profesie sau au realizat o performanţă de înalt nivel, au avut o iniţiativă ieşită din comun, au dat dovada de generozitate şi spirit de răspundere, au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc”.